3.2. Valurile Elliott

Capitolul nr. 3 Investitori activi – Avansati

Postat de TRAIAN pe 28 iulie 2010

Sa nu credeti ca toate cursurile free postate pe acest site imi apartin in totalitate. Departe de mine asa ceva. Multe insa au si exemple personale generate de acumularile periodice sau sistematice.

Pot sa va spun ca acestea au constituit si constituie surse de inspiratie si de pregatire personala pentru calitatea de trader adevarat. Sursele de inspiratie sunt cartile de bursa pe care le-am citit, dar si arhivat in decursul timpului. Sunt multe carti pe care le detin, multe din ele inca necitite si care prin amabilitatea deosebita a unor cititori acestea cresc in volum.

O alta sursa, de mai mica amploare, o constituie unele participatii ale prietenilor mei bursieri, pe care le mentionez de fiecare data cand imi sunt trimise.

Cursul care incepe astazi face parte din ultima categorie si apartine unui foarte bun prieten recent cunoscut pe un site mentionat mai jos si unde se regaseste in mare parte acest curs despre Elliott Waves.

Deoarece cursul este o enciclopedie intreaga l-am impartit in 3 parti:

1. Generalitati si principii de baza.
2. Dezvoltarea si aprofundarea teoriei Elliott
3. Exemple practice si comentarii pe baza acestora.

Asa ca, prin amabilitatea acestui bun prieten FX, va voi prezenta cateva elemente ale celei mai vaste teorii si poate celei mai utilizate de catre toti analistii tehnici si anume Elliott Waves – Valurile lui Elliott.

Aceste informatii le puteti gasi si la  www.vamist.ro

Concepte fundamentale
Principiile valurilor Elliott au fost descoperite la sfârşitul anilor 1920 de Ralph Nelson Elliott. El a descoperit că piaţa de stocuri nu se miscă haotic, ci în mişcări ciclice repetitive, care reflectă acţiunea şi emoţiile oamenilor, cauzate de influenţele exterioare ale psihologiei maselor. Elliott a afirmat că fluxul şi refluxul (crestere vs. retragere/cădere) psihologiei maselor sunt relevate în piata de actiuni de patternuri repetitive, care sunt subdivizate în asa numite valuri.

Pattern-uri psihologice de pret
Din punct de vedere al teoriei Elliott Wave, graficul miscarii pretului unei piete nu este altceva decat o reprezentare grafica a psihologiei maselor. Teoria Elliott Wave descrie modul in care anumite sectiuni din grafic interactioneaza cu sectiunile adiacente, forma pe care evolutia pietei ar trebui sa o ia intr-o multitudine de circumstante, cand si cum trend-urile psihologice incep si se termina, cum un mediu psihologic determina si influenteaza evolutia altuia, si, ce forma grafica generala ar trebui sa prezinte evolutia pretului la momentul terminarii unui pattern.

Cu alte cuvinte, teoria Elliott Wave organizeaza/transforma miscarile aparent aleatoare ale preturilor in pattern-uri identificabile si previzibile bazandu-se pe evolutia naturala a psihologiei maselor.

Fenomen natural si neperiodic
Timpul consumat de o anumita stare de spirit a societatii nu are un minim sau maxim absolut, dar exista limite generale. Analizand pattern-urile completate anterior si aplicand anumite principii si reguli privind comportamentul din punct de vedere al timpului este posibil sa se aproximeze cele mai bune momentele pentru completarea unor formatiuni.

Structura miscarii preturilor aproape intotdeauna trebuie sa fie mai importanta ca observatiile legate de timp. Anumiti indivizi considera enervant acest aspect al teoriei din moment ce vor sa stie in avans cand sa tranzactioneze.

Elliott practic demonstreaza ca anticiparea cu o probabilitate de 100% este imposibila. Cel mai mare grad de previzibilitate apare imediat ce o miscare (un val) s-a terminat. Cu alte cuvinte, ar trebui asteptata terminarea unui pattern si ulterior se poate actiona.

Beneficii multiple
Beneficiile studierii teroriei Elliott Wave sunt numeroase. Ca broker, analist sau investitor veti putea anticipa frecvent schimbari majore in mediul economic ce va vor permite evitarea dezastrului financiar si chiar specularea acestor oportunitati. Intelegerea corecta si amanuntita a psihologiei maselor (baza fundamentala a teoriei Elliott Wave) va poate ajuta sa evitati tranzactii periculoase la sfarsitul unui ciclu economic.

Aplicare in diverse domenii
Teoria Elliott Wave poate fi aplicata practic tuturor sectoarelor/zonelor in care sunt implicate mase de oameni: bursa, marfuri, imobiliare, productia de bunuri si servicii, etc.; singurul lucru necesar: date precise si consistente. Avantajele aplicarii teoriei in numeroase domenii sunt evidente.

Complexitatea
Teoria Elliott Wave este probabil cea mai complexa si mai cuprinzatoare forma de analiza a pietei inventata vreodata. Ea impune prin natura ei mult timp si practica pentru a fi stapanita. Cei mai multi oameni nu au timp suficient la dispozitie sau inclinarea necesara pentru a invata si pentru a aplica teoria asa cum trebuie.

De regula, pentru perfectionare, teoria cere mult mai mult timp decat sunt oamenii dispusi sa ii aloce.

In plus, ideea unei metode analitice care ii permite cuiva sa anticipeze schimbari de trend cu o precizie de o zi sau chiar de o ora este considerata de majoritatea oamenilor ridicola si cel putin suspecta.

Cand majoritatea investitorilor au dificultati in a fi de partea care trebuie a pietei, incercarea de a determina cel mai mare sau cel mai mic tick al unui trend nici macar nu e considerata o posibilitate serioasa. O teorie care sustine producerea unor asemenea rezultate va crea intotdeauna controversa si va fi inevitabil tratata de neinitiati cu scepticism.

Atitudinea publica
Aplicarea cu succes a teoriei Elliott Wave impune o mentalitate diferita de cea publica. Pentru a putea anticipa cu acuratete momentele la care are loc o schimbare de trend trebuie inevitabil sa rezistati si sa respingeti punctul de vedere al majoritatii exact la momentele in care acea majoritate este cea mai convinsa ca un anume eveniment nu se va produce (veti fi cel mai probabil ridiculizat pentru parerile si convingerile voastre, unul din cele mai bune semne ca analiza voastra e corecta).

Increderea extrema in sine e o cerinta obligatorie; controlul lacomiei; un management strict al fondurilor (care include controlul riscului), o minte deschisa si abilitatea de a va schimba intreaga perspectiva (din bullish in bearish si vice-versa) intr-o secunda, toate sunt atributele si abilitatile unui analist sau trader de succes. Multe din aceste caracteristici nu sunt prezente intr-o persoana, facand dificila incercarea de a fi un bun analist sau un investitor de succes. Multi oameni pot anticipa micarile viitoare ale pietei cand nu sunt implicati financiar. Cand analiza si tranzactionarea devin personale totul se schimba.

Multi ani de studiu si aplicare
Chiar si avand toate calitatile de mai sus, pentru a practica teoria in timp real cu acuratete si incredere, este nevoie de multi ani de practica. Cum multi oameni nu vor aloca timpul necesar pentru a studia teoria, ajung sa o aplice prost si pierd bani in piata.

Aplicarea teoriei necesita timp
Chiar daca ai mentalitatea necesara, anii de experienta si cunostintele ce se impun, tot trebuie sa aloci timp zilnic (aproximativ) analizelor, pentru practica si pentru a urmari poziti curenta ale pietei.

Pentru a urmari cateva piete simultan poti avea nevoie de cateva ore sau chiar mai multe in fiecare zi. Cei mai multi oameni cred ca este simplu sa faci bani in piaţa de capital si mult mai multi vor sa fie bogati (se aplica probabil tuturor celorlalte incercari ale omului).

Principiile de bază
Toate miscarile pietei din punct de vedere al teoriei Elliott Wave, se incadreaza in doua clase logice:

Valuri impulsive (normale si terminale):
Acestea sunt pattern-uri ce evolueaza in directia trendului principal (wave 1, wave 3, wave 5). Cand este analizata evolutia pietei pe termen scurt, valurile impulsive pot fi monowave-uri. Daca valurile impulsive sunt mai complexe, ele vor fi compuse din 5 segmente.

Valuri corective (nu evolueaza ca trend):
Acestea sunt pattern-uri care evolueaza in directia opusa trendului (wave 2 si wave 4). Corectiile pot fi deasemenea monowave-uri, dar daca sunt mai complexe vor apare pe grafic ca miscari de “consolidare” sub forma de miscari in sus si in jos, fara o directie clara, si sunt de regula compuse din 3 segmente.

Gradul valurilor
“Grad” este un termen larg si putin imprecis ce specifica clasificarea ierarhica a valurilor pe baza interlegaturilor de pret si timp. Daca se studiaza cu atentie un grafic al oricarei piete se observa cu usurinta ca unele valuri evolueaza pe perioade indelungate de timp in timp ce altele evolueaza pe perioade mai scurte de timp.

O miscare (un val) ce evolueaza pe o perioada de timp mult mai mare decat cea a altei miscari ar trebui considerata intotdeauna ca fiind o miscare de grad superior (in raport cu cealalta).

PRINCIPII ELLIOTT

1. Principiile descoperite si scrise de R.N. Elliott, arată că trendurile sunt compuse din 5 valuri într-o direcţie dintre care 3 valuri in direcţia trendului şi 2 în contratrend. In poza ataşată valurile 1, 3 si 5 sunt în direcţia trendului şi valurile 2 şi 4 reprezintă contratrendul.

2. R.N.Elliott le-a numit „valuri cardinale” sau „faza numerelor”; acum ele sunt cunoscute ca fiind „valuri impulsive” si au fost popularizate de R. Prechter şi A.J. Frost. „Faza literelor” acum sunt cunoscute ca fiind „valuri corective”.

3. Valul 2 este corectia valului 1 impulsiv, valul 4 este corecţia valului 3 impulsiv, abc este corecţia valului 5 impulsiv.

4. În macro sens secvenţele prezentate mai sus pot face parte din secvenţe asemănătoare dar de grade mai mari.

5. În micro sens fiecare val poate fi secvenţiat pe acelşi principiu dar in valuri mai mici.

6. Ritmul celor „impulsive” corectate de cele „corective” se supun unor reguli, principiile de bază rămânând de referinţă. Patternurile în chartuile de h1, h4, D,W, M sunt numărate în acelaşi fel.

7. Scara timpului este foarte importantă pentru fiecare pattern în parte. Nu există numai patternuri valorice de preţ ci şi de timp ele nu sunt separate de vreun concept anume faţă de cele de preţ; ci ele sunt complementare şi obligatorii.

8. Sunt trei reguli majore de netrecut:

i. Valul 2 nu se retrage niciodată peste punctul de plecare al valului 1. În funcţie de trend up si down regula este aceeaşi.

ii. Valul 3 nu poate fi cel mai scurt val din valurile de impuls. Valul 3 nu este necesar sa fie cel mai lung, dar întotdeauna el este cel mai mare. (această regula dupa cum vom vedea în partea a doua la advance elliott sunt multe variaţii de patternuri şi valul 3 este la fel de variat ca şi patternurile în sine).

iii. Valul 4 corectiv nu trece de vărful valului 1 în orice fel de trend up si down. (regulile ii şi iii vom vedea ca au suferit adăugari de la R.N. Elliott încoace, dupa 1920. )

Gradele valurilor
1. Grad mare (grad major)

2. Grad intermediar – subdivizarea gradului major

3. Grad minor. – subdivizarea gradului intermediar

Cam aici se incheie aceasta prima parte trimisa de amicul nostru si ea, REPET, se poate completa citind la linkul indicat. Deocamdata este doar teorie, insa in lectiile viitoare vom opera si PRACTIC.

Speak Your Mind

*