2.7 Money managememt sau controlul banilor

Postat de TRAIAN pe 28 iulie 2010

In ciuda unei piete romanesti mai putin accesibile pentru investitorii incepatori exista tot mai multi doritori potentiali, care vor sa inceapa un traning pe masura pentru ca apoi sa aiba curajul dar si experienta minima necesara pentru a activa in piata.

Pentru acestia dificultatea este foarte mare deoarece nu vor gasi asa usor resursele necesare, dar mai ales o indrumare din partea cuiva care s-o faca benevol dar mai ales bine.

De aceea incerc sa-i inteleg si sa vin in sprijinul lor. Asa ca am creat acest site de instruire, pe care il dezvolt tot timpul, trebuie insa sa ai rabdare si sa citesti esentialul de la toate rubricile.

Din pacate unii nu au rabdarea necesara sa cunoasca si mai ales sa aprofundeze regulile de baza ale bursei. Stai, va spune unul, toata lumea vorbeste de aceste reguli, insa nimeni nu le spune clar, ba mai mult daca dai o cutare pe www.google.ro vei gasi o sumedenie de exemple pe diferite site-uri, mai mult sau mai putin specializate si care iti insiruie o lista de reguli, mai scurta sau mai lunga, dar foarte putin detaliata si aprofundata.

Pana veti citi o noua lista de reguli, care nu se doreste a fi si cea mai buna, vizionati aceste cursuri free unde veti intalni cunostintele de baza : AF, AT, Controlul riscului, Plan de afaceri etc.
Dar cel mai important menu este cel de Financial Education

Astazi voi prezenta o lista de reguli bursiere, insa voi incerca de aici inainte sa si exemplific cu ceva mai multe date, este adevarat unele preluate de pe alte site-uri, pe care le voi indica la vremea respectiva.

REGULI BURSIERE DE BAZA:
REGULA nr. 1
Niciodata sa nu RISTI mai mult decat 5-10% din capitalul investitional pe orice pozitie/investitie

Ea este o regula de baza a unui element foarte important al activitatii bursiere si anume : CONTROLUL BANILOR. Se spune ca orice afacere de succes depinde de modul cum iti gestionezi banii si cum ii folosesti in functie de oportunitati, pe care singur trebuie sa sti sa le cauti, dar mai ales sa le alegi.

Scopul: De a determina marimea pozitiei/gradul de expunere la fiecare investitie si care te va MENTINE in piata cat mai mult timp. Concret : trebuie sa sti cum iti stabilesti suma maxima pentru investitia pe care o urmaresti. Adica suma pe care nu ai DREPTUL s-o maresti indiferent ce ar fi. Din exemplul de mai jos se va intelege si de ce.

Inainte de a trece la exemplificare voi enumera si celelalte reguli de baza, pe care le voi dezvolta in viitor.

REGULA nr. 2
Monitorizeaza/urmareste pietele, volumele, liniile de trend, liniile de suport si de rezistenta si 3-5 indicatori/oscilatori tehnici pe care intr-adevar ii intelegi. Nu trebuie sa uiti ca indicatorii sunt REFLECTAREA A CEEA CE A FOST si nu a ceea ce este necesar sa fie.

REGULA nr. 3
Tranzactioneaza numai ceea ce cu ADEVARAT intelegi. Adica numai daca ai cunostintele de baza si daca perceptia ta este una cat mai corecta, veridica. Gradul de acuratete al pozitiei tale fata de miscarea trendului trebuie sa fie mai mult decat multumitor. Niciodata sa nu intri in piata daca ai dubii sau indecizii.

REGULA nr. 4
Trebuie sa devii cat mai eficient in recunoasterea modelelor/formatiunilor grafice (chart patterns si candlestick patterns).
Este o etapa importanta si un pas inainte spre telul propus : sa tranzactionezi cat mai bine.

REGULA nr. 5
Fii flexibil, dar in acelasi timp asigura-ti libertatea de decizie si miscare in piata. Fii pregatit sa te adaptezi miscarilor oscilatorii ale pietei, care nu pot fi numai intr-o singura directie.
Adica am putea spune mai simplu : sa nu crezi ca piata va face ceea ce tu vei dori sa faca si este bine sa fi impreuna cu ea.

REGULA nr. 6
Controlul risculul este o activitate mai complexa, cu mai multe reguli si tehnici de lucru, insa putem s-o definim astfel: stabileste mental ordinul de STOP (de iesire fortata din piata) inainte de a intra in piata si EXECUTA-L de fiecare data daca piata iti este potrivnica.

Chiar si acolo unde nu avem acest tip de ordin STOP LOSS (ex. BVB) este obligatoriu sa-l stabilim cel putin mental si in momentul cand acesta a fost atins trebuie sa facem exitul obligatoriu. Aceasta masura ne previne de pierderi mari si trebuie legata de cea privind “cum sa tranzactionezi cat mai bine”.

REGULA nr. 7
Trebuie sa ai DISCIPLINA pentru a-ti aduce la indeplinire planul de investitii stabilit la inceput, inainte de a lua decizia de a intra in piata. Din statistici, dintre investitori sunt cca 10% care o respecta si 90% care nu o respecta. De aici si procentul celor care sunt castigatori pe bursa.

REGULA nr. 8
Sa studiezi/aprofundezi continuu pentru a-ti dezvolta abilitatile mentale pentru a-ti putea indeplini planul stabilit initial. Aici avem inca un element important si anume cel de control al psihologiei investitionale. Concret inseamna cum poti folosi si dezvolta temperamentul personal pentru atingerea tintei propuse. Niciodata sa nu incerci sa-l subordonezi ci mai degraba cum sa-l folosesti pentru afacerea deja initiata.

REGULA nr. 9
Pentru a fi invingator trebuie sa te mentii cat mai mult in piata, iar pentru aceasta ai nevoie de capital. De aceea NU PIERDE CAPITALUL. Concret inseamna sa cunosti strategiile de a nu pierde bani si sa le aplici disciplinat. Chiar si cand esti mai stapan pe tine, adica esti mai experimentat, aceste reguli raman reguli de baza.

REGULA nr. 10
Repeta de fiecare data aceste reguli de baza de mai sus si nu evita sa le respecti.
Adica, un investitor care cunoaste regulile de baza, nu la modul teoretic, ci mai mult practic – actionand direct in piata isi da seama de greseli, le va recunoaste si va incerca sa le evite pe parcurs.

Adica fiecare greseala sa fie un pas inainte spre castig. In final chiar daca vor mai fi greseli (asa ceva este imposibil pe bursa) acestea vor fi cat mai putine si cunoscand cauza vom actiona asupra eliminarii sau temperarii ei.

Cel care le ignora sau nu le cunoaste suficient si tranzactioneaza ca la ruleta atunci acesta este un simplu jucator la NOROC, un gambler si odata si odata el va pierde totul, adica intreg capitalul, dar mai ales increderea intr-o piata de capital, care ofera tuturor sansa de castig daca intr-adevar ajungi s-o cunosti.

Asadar prima regula

MONEY MANAGEMENT – CONTROLUL BANILOR
Ce este CONTROLUL BANILOR ?
Se pare, dupa opinia mai multor specialisti ca el trebuie sa raspunda la aceste INTREBARI:
– care este suma exacta a riscului pe care-l accepti pentru fiecare investitie?
– cand ar trebui sa iesi din piata?
– cat ar trebui sa fie suma pozitiei/investitiei tale din piata ?

Printre investitorii mai experimentati exista acest inteles “sa lasi banii sa lucreze pentru tine si sa nu lucrezi tu pentru ei”. Adica sa gasesti, sa testezi si sa respecti acele strategii/tehnici/metode care se potrivesc pietei in care actionezi, lasand castigul sa lucreze singur si fara a avea nevoie sa fi prezent in piata tot timpul sau foarte mult timp decat atat cat este necesar.

In alta ordine de idei, deoarece mai sus am vorbit despre JOCUL LA NOROC – GAMBLING, pot spune ca foarte multa lume care nu are cunostintele necesare despre o piata de capital va confunda investitia la bursa ca un simplu joc de noroc.

Deosebirea este mare mai ales ca stiind si folosind anumite strategii potrivite (nu mai vorbim de analizele bursiere) vei putea sa castigi bani folosind controlul riscului, ceea ce la mai multe tipuri de JOC la NOROC posibilitatile sunt mult reduse.

Am vorbit deci de controlul riscului, ca activitate complexa, si vom adauga ca money management este un instrument de a controla RISCUL. Daca tranzactionezi prea riscant atunci sigur vei pierde in timp multi bani. Asa ca REGULILE de control al banilor te vor preveni sa faci aceste greseli.

Una din regulile controlului banilor este ca FIECARE INVESTITIE ESTE INDEPENDENTA de celelalte investitii si trebuie tratata ca atare. Adica daca ai castigat dintr-o tranzactie aceasta nu inseamna ca vei castiga si la urmatoarea sau invers. Asa ca nu poti cunoste exact daca prima sau urmatoarea ta tranzactie pe bursa va fi sau nu castigatoare, poate fi castigatoare sau pierzatoare. De aceea regulile cunoscute trebuiesc aplicate sistematic.

Voi da mai intai un exemplu : unul pierzator/dezastruos.
Este un exemplu care nu respecta aceasta regula de control al banilor si care poate duce la pierderi mari si chiar la distrugerea propriului capital initial din cateva jocuri.

Vom lua regula jocului la ruleta. Sistemul acestui joc este format din urmatoarele trei reguli de control al banilor:

Prima regula
Daca avem 5 RED si 5 BLACK la rand, atunci la a 6-a pozitie vom alege culoarea opusa.

A doua regula
Daca am gresit la pozitia a 6-a atunci poti dubla suma la pozitiile viitoare mergand pe aceeasi culoare in continuare (ex. daca ai jucat 1000 lei la prima pozitie la a doua vei adauga inca 1000, deci vei avea 2000.

A treia regula
Vei continua sa dublezi suma fata de pozitia anterioara pana vei castiga ca in pozitia a doua a jocului.

Gandirea este ca dupa 5 de rosu sau 5 de negru este timpul pentru a schimba culoarea. Daca aceasta nu se schimba la pozitia a 6-a, ar putea fi o ocazie buna sa se schimbe la pozitia a 7-a si asa mai departe, iar pentru a capitaliza atunci va trebui sa dublezi suma. Daca vei gresi si la pozitia a 8-a atunci ai sanse mai mari sa castigi la urmatoarea, adica la pozitia a 9-a.

Asa ca vom incerca sa vedem ce se intampla in acest caz, folosind regulile de mai sus.
Presupunem ca avem un capital de 10.000 lei si ca vom folosi la fiecare joc cate 1000 lei.

Am intocmit un tabel in acest caz, care este foarte edificator :

mm-ruleta-30-noi-08

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se constata CLAR ca la inceput am avut castiguri si chiar daca acestea au fost ca numar mai mare decat pierderile am ramas faliti deoarece la ultimele pozitii am riscat mai mult si pierderile au fost mai mari, pierzand in final tot capitalul investit.

Exemplul urmator este unul bun deoarece in final imi va asigura un castig. Marimea lui nu conteaza in acest moment atata timp cat nu am pierderi in final.

Asa ca am construit un alt tabel si alta strategie care-mi permite sa ma protejez la pierderi si sa fac ca acestea sa nu fie MARI. Am folosit la fiecare pozitie un aport de capital suplimentar de maxim 10% fata de pozitia anterioara.

ruleta-mm-30-noi-08

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce observam la aceasta strategie: avem in final un castig efectiv de 570 lei la cei 10.000 utilizati initial. Adevarul pentru aceasta situatie este ca am pastrat suma jucata initial pentru fiecare tranzactie/joc independent indiferent de rezultatul anterior.
In acest mod vei fi recompensat corespunzator.

Ce inseamna acest lucru pentru tranzactiile bursiere:
– ultimele exemple dezastruoase/pierderi de la primul tabel prezinta o expunere prea mare fata de pretul platit.
– daca unele tranzactii merg prost nu trebuie sa fi influentat de investitiile anterioare si poti creste sau scade din suma jucata un procent pe care consideri ca-l poti pierde (in cazul nostru 10%) si ca rezultat piata iti poate intoarce un castig frumos, nu neaparat si cel mai mare.

Exista calcule care iti pot spune ce suma poti sa investesti la fiecare tranzactie in functie de piata aleasa si de riscul asumat.

Alte cursuri FREE despre MM.
Desigur ca subiectul despre money management nu se va epuiza aici si nici nu se va incheia. Vom mai reveni si cu alte exemple. Pana atunci fiind vorba de cursuri FREE va mai recomand sa accesati si acest SITE. Evitati insa partile cu marketingul. Luati ce vi se pare ca vi se potriveste cel mai bine.

Completarea cunostintelor cu studiul personal este foarte importanta.
Asa ca stati aproape si urmariti aceste cursuri libere. Nu in ultimul rand cititi cartile lui Schwager

1. THE MARKET WIZARDS CONVERSATIONS WITH AMERICA’S TOP TRADERS de
JACK D. SCHWAGER

2. THE NEW MARKET WIZARDS CONVERSATIONS WITH AMERICA’S TOP TRADERS de
JACK D. SCHWAGER.

Speak Your Mind

*