2.3.1.1 Bursa de valori Bucuresti – piata de capital

Capitolul nr. 2 – Initiatii sau „DO IT SELF” – Cei singuri

Postat de TRAIAN pe 11 august 2010

Rolul pieţelor financiare este unul economic şi altul social. Din punct de vedere economic acestea contribuie la dezvoltarea procesului investiţional, iar din punct de vedere social, asigurã protecţia veniturilor economisite.

Piaţa financiarã are douã componente ale cãror funcţiuni sunt diferite şi complementare şi anume piaţa financiarã primarã specializatã în colectarea veniturilor economisite şi piaţa financiarã secundarã care asigurã mobilitatea şi lichiditatea economiilor plasate.

Piaţa financiarã primarã asigurã colectarea veniturilor economisite de la posesorii de capital financiar disponibili pe piaţa internã şi cea internaţionalã. Aceastã piaţã pune în legãturã investitorii care dispun de un capital financiar excedentar propriu şi care doresc sã plaseze acest excedent cu agentii economici care au un deficit de resurse financiare aşa-dar piaţa financiarã primarã îndeplineşte funcţia de finanţare, de alocare de capital finan-ciar. Finanţarea se poate realiza în mod direct sau dimpotrivã indirect.

Spre exemplu când veniturile economisite de populaţiei sunt superioare investiţiilor realizate, deţinãtorii de economii pot finanţa direct deficitele financiare ale agentilor economici solicitatori de capital financiar.

Asemenea fonduri sunt fondurile instituţiilor de asigurãri sociale, fondurile caselor de pensii, fondurile caselor de salarii, fondurile caselor de concedii etc. Pe piaţa financiarã organismele financiare de intermediere asigurã deci colectarea de capital financiar obţinând resurse financiare sub forma emisiunii de titluri financiare pe care apoi le împrumutã întreprinderilor publice şi private prin cumpãrarea titlurilor financiare emise de acestea.

Pe piaţa financiarã secundarã titlurile financiare pot fi valorificate chiar înainte de a adu-ce un avantaj financiar deţinãtorilor acestora adicã înainte de a primi dobânzile sau divi-dendele. Se poate spune deci cã existenţa pieţei financiare secundare asigurã deţinãtorilor de titluri financiare posibilitatea de a ieşi de pe piaţa financiarã primarã când doresc.

Piaţa financiarã secundarã are şi rolul de a asigura evaluarea permanentã a titlurilor financiare cotate la bursã prin confruntarea cererii cu oferta a titlurilor financiare şi se stabileşte cursul pe piaţã a valorilor negociate care reflectã de regulã competitivitatea economicã şi financiarã a emitentului de titluri financiare.

Asigurând mobilitatea, lichiditatea şi evaluarea permanentã a veniturilor economisite şi investite în titluri financiare, piaţa financiarã secundarã asigurã buna funcţionare a pieţei primare.

Despre Bursa de valori din Bucuresti s-a scris si se va scrie foarte mult. Cine doreste sa cunoasca mai multe caracteristici despre aceasta bursa autohtona se va uita direct pe pagina WEB a acesteia.

Pusa in functiune in octombrie 1995, cu un decalaj de patru ani fata de termenul stabilit de Legea nr. 58/1991, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) n-a putut fi direct implicata de la inceput in procesul de privatizare, iar punerea in functiune a pietei secundare organizate de capital s-a realizat si ea cu o intarziere considerabila, in raport cu lansarea procesului privatizarii.

Toate acestea, pe de o parte au contribuit la temporizarea partiala a acestui proces, iar pe de alta parte, a creat – dupa deschiderea Bursei de Valori, respectiv a pietei extrabursiere RASDAQ – o serie de obstacole in implicarea eficienta a pietei de capital in privatizare.

Totusi ceea ce se scrie mai putin este pe unde se afla BVB in comparatie cu bursele din regiune. Bursa de valori romaneasca a cunoscut un traseu atipic comparativ cu cel al burselor de valori occidentale. Asa vom intalni masuri mai mult sau mai putin apropiate, specifice majoritatii tarilor est-europene care au avut in comun proprietatea covarsitoare a statului in economie.

Astfel, spre deosebire de bursele de valori occidentale, care erau chemate sa finanteze afacerile private, pe criterii de alocare optima a resurselor in economie si de minimizare a riscului investitional, in Romania bursa de valori a fost chemata, intr-o prima etapa, sa catalizeze procesul de indeplinire a propriilor premise de existenta si dezvoltare, si anume realizarea pluralismul formelor de proprietate si transferul capitalului de la un singur detinator – statul roman – la numerosi detinatori – viitori proprietari actionari.

Concret, bursa de valori romaneasca a fost reinfiintata si institutionalizata in stransa legatura cu procesul de creare a unei piete de capital romanesc privat, si anume in plina etapa de formare a proprietatii private.

Totusi bvb este o piata in formare si prea multe nu putem despre ea.

Speak Your Mind

*