1.6.4 Raspundem investitorilor – etapa 4

Capitolul nr. 1 ABC – Incepatori

Postat de TRAIAN pe data de 9 august 2010

Stiu ca sunt foarte multi investitori care-si pun fel si fel de intrebari mai ales acum, la inceput de an bursier, dar mai ales dupa un an nu tocmai bun pentru finantele acestora.

Pe de alta parte am avut ocazia sa aflu unele dintre pasurile celor in cauza si asa am aflat despre gandurile si preocuparile lor.

Iata unele dintre intrebarile si posibilele raspunsuri care se doresc a se constitui doar intr-un subiect de analiza bazat mai mult pe pareri personale sau parerile unor analisti.

Mai inainte de toate as dori sa spun ca pe bursa se castiga in doua situatii : fie ai noroc (dar acesta nu va fi decat trecator) sau fie pe inteligenta si pregatire. Nu are rost sa mai divagam pe cele doua teme deoarece ele au fost dezbatute pe larg pe acest blog.

1. Prima intrebare“Sunt foarte suparat, nu am vandut la timp si am foarte multe pierderi. Ce sa fac, sa VAND ?”

Cred ca este o intrebare aproape generala pentru bursa din Romania si investitorii sai, mai ales pentru cei care au intrat in piata anul trecut.

Sa presupunem ca cineva a investit la BVB 10.000 euro in mai multe actiuni la inceputul anului si din motive diferite nu a vandut din ele tot sperand ca trendul sa-si revina. Iar aceasta asteptare s-a transformat treptat in FRICA DE A NU PIERDE, care s-a permanetizat tot anul. Asa ca avand in vedere deprecierile medii anuale ale pietei putem considera ca pierderea potentiala anualizata este de cca. 60%, deci am mai avea in cont cca. 4000 euro.

Din pacate unii dintre investitori chiar s-au imprumutat, iar aceasta modalitate de a investi numai la BVB (deloc potrivita pentru investitii pe bursa, cu atat mai mult cand preturile scad) creaza o si mai mare presiune pentru luarea unei decizii in conjunctura actuala. Aceasta a fost atitudinea din anul 2008.

Pe de alta parte stim deja care sunt perspectivele anului 2009 si ca acestea fiind mai mult negative dau o si mai mare bataie de cap celor de mai sus.

Dupa parerea mea toate aceste planuri de salvare initiate de politicieni si bancheri genereaza noi si noi incertitudini tocmai prin faptul ca nu stim cine le genereaza concret, ce interese au si daca acestea nu duc la alte bailouts, pe care nu le putem anticipa.

Asa ca, a nu lasa piata sa lucreze liber, mai concret, sa nu putem vedea cum atinge cu adevarat minimul in mod LIBER, toate aceste planuri de salvare vor mentine incertitudinile si automat volatilitatile din piete, care sunt atat de mult adorate de speculatori.

Speculatorii VS investitorii adevarati

Pietele BEAR separa speculatorii de adevaratii investitori. In acest caz media speculatorilor vor fi de cel putin trei ori mai interesati de evolutia pretului din piata decat de performantele companiilor.

Spre deosebire de speculatori, investitorii sunt si vor deveni obsedati de potentialul firmelor si vor incerca sa creeze in timp un portofoliu sanatos pe parcursul a 5 – 10 ani. Acestia vor avea in final si un castig.

Dupa parerea mea, pe o piata BEAR, dupa ce la inceput ai fost investitor pe termen lung, va fi mult mai greu ca sa devi ulterior speculator, mai ales dupa un an de zile de pierderi, deoarece va trebui mai intai sa accepti aceste pierderi si in mod real si mai ales sa-ti schimbi strategia de tranzactionare.

Pot spune ca exista totusi investitori care se gandesc la acest lucru de abia acum, prin iesirea totala din piata si asteptarea unor vremuri mai bune. In final, este alegerea fiecaruia, NU ?.

Dupa parerea mea, nu cred ca acum este momentul de a vinde mai ales ca strategia aleasa initial a fost de investitie pe termen lung. Ca investitori adevarati ne-am asumat riscul si trebuie sa-l ducem mai departe. Putem sa schimbam aceasta atitudine numai daca avem alte prioritati legate de destinatia propriilor finante.

Asa cum marea majoritate a intrat in 2008 cu SPERANTE in piata (ca altfel nu vad alt motiv), pe un orizont de timp anume, mai mult ca sigur ca vor continua sa pastreze pozitiile respective si in anul 2009 asteptand in continuare o stabilizare a pietelor si implicit un inceput de revenire reala a preturilor actiunilor.

De unde poate veni acest optimism ?

Trebuie sa recunoastem ca minimele/bottomurile actuale au ajuns la un nivel care sunt destul de tentante pentru investitorii care stiu ca aceste preturi/discounturi, mai ales la societatile puternice (care au posibilitatea de a-si reveni foarte repede), sunt rare/istorice si chiar daca acestea vor mai scade TEORETIC cu cca. 30-50% din minimele deja atinse, ofertele actuale raman atractive.

Voi da doar un singur exemplu al discounturilor la SIFS (fara a spune ca vor fi si actiunile anului 2009, dar probabil vor fi printre cele ale anului 2010 sau 2011), care sunt prezentate la UNOPC.

Este adevarat ca valoarea unitara a activului net la SIFS este la data de 30.11.2008 si se bazeaza pe rezultatele financiare anterioare, care nu prea au fost influentate de efectele crizei internationale, dar si in aceste conditii (prognozele nu prea optimiste ale anului 2009) preturile acestora de piata s-au apropiat de niste limite mai putin credibile si foarte atractive.

Iata discountul actual la actiunile SIFS :
SIF 1 (2,1536/0,5600 = 284,5%) SIF 2 (1,8257/0.5350 = 241.2%) SIF 3 (1,3950/0.2650 = 426.4%) SIF4 (1,6481/ 0.6150 = 167.9%) SIF 5 (2,4310/0.5800 = 319.1%).

Se poate observa ca si in situatia cea mai critica (sa zicem o reducere a activitatilor la 30-50% pe anul 2009) acest discount ramane destul de mare ceea ce inseamna ca piata acestor societati este mult subevaluata in conditiile actuale.

Asa ca in ciuda multor aparente si chiar daca pietele de capital vor mai suferi pierderi, fara a sti care si unde va fi minimul acestora, parerile majoritatii analistilor este de a nu vinde acum actiunile, ba dimpotriva se transmite ideea de a acumula lichiditati pentru a intra in piata la momentul unei reveniri serioase.

2. A doua intrebare : “Am cash si astept de luni bune sa intru in piata autohtona, unde va fi minimul preturilor actiunilor de la BVB ?. Cand este mai bine sa intru la acumulare ?”

Este si greu si usor de oferit un raspuns la aceasta intrebare. Usor, daca cel in cauza este investitor, deoarece cum spuneam mai sus, preturile actiunilor au ajuns la minime greu de crezut, mai ales la cele care sunt profitabile mai ales in aceste conditii, iar daca monitorizam in continuare piata vom observa tendinta ei, iar fara a cauta minimele neaparat vom alege momentul de intrare dupa ce piata isi va reveni.

Dar oare BVB isi va reveni in anul 2009 ? Cred ca aceasta este o intrebare mai potrivita pentru momentul actual si pentru a gasi raspunsul ne vom baza in primul rand si mai mult pe specificul economiei noastre emergente, care are si puterea de a-si reveni mai repede decat celelalte piete tinand cont de faptul ca piata va anticipa miscarile economiei.

In al doilea rand ma bazez pe dinamica epocii actuale care difera de evenimentele cu care se compara recesiunea si anume cu Marea Depresiune din 1929-1933, precum si prin multitudinea masurilor ce s-au luat si se vor lua pentru ca situatia de criza sa nu se adanceasca mai mult decat a ajuns in prezent si pentru ca influentele ei sa nu se rasfranga asa de mult si asupra economiilor emergente.

Voi reda cateva date din comunicatele prezentate pentru luna decembrie 2008 pentru a vedea nivelurile actuale ale recesiunii economice :

In SUA :
indicele productiei a scazut cu 32,4% sub nivelul estimat de economisti fiind cel mai scazut nivel fata de cel realizat in 1980. Aceste valori indica faptul ca minimele acestui indice pot fi atinse in 2009;

– somajul este in crestere si este prognozat sa ajunga la 8,7% in 2009;

– indicele pretului mediu de vanzare al caselor continua sa se deprecieze – o estimare pentru anul 2009 fiind – 35% sau chiar – 40%.

In ASIA – China scade productia pentru a cincea luna consecutiv si urmeaza sa puna in aplicare al doilea plan de masuri pentru stimularea economiei. Tot in Asia – India reduce pentru a 5-a oara consecutiv rata dobanzii critice la 5,5%. Referitor la aceste doua tari economistul Roubini spune ca vor avea probleme privind scaderea cresterii economice la 5% (China) sau o scadere ceva mai abrupta (India).

In Europa – economiile s-au contractat in decembrie cu 33,9% mai mult decat s-a estimat. In Anglia productia scade pentru a 8-a luna consecutiv (pentru a nu mai vorbi de scaderea pretului caselor cu 18%), in Australia pentru a 7-a luna, iar in Suedia scaderea a ajuns la nivelul anului 1994.

Pe o asemenea evolutie a recesiunii chiar daca BCE intentioneaza sa mentina neschimbata rata dobanzii critice in luna ianuarie dupa ce a scazut-o ultima data cu 175 puncte, se va mentine totusi presiunea asupra modificarii ei.

Deci, avand in vedere aceste evolutii si unele estimari ale anului 2009, deocamdata sentimentul/perceptia majoritatii analistilor este ca anul 2009 va oferi oportunitati bune de investitii deoarece minimele acestei perioade de criza se pot intalni in urmatoarele luni.

Asa ca cei care au lichiditati disponibile pentru BVB merita sa astepte ocaziile acestui an si sa investeasca pe termen lung la niste preturi care se vor intalni poate odata la 7-10 ani.

A treia intrebare : “Daca nu pot astepta momentele potrivite ale anului 2009 pentru BVB ce pot face pentru a castiga pe piata?”

Este foarte greu sa-ti dai cu parerea in aceasta conjunctura mai ales ca nu cunosti psihologia interlocutorului. In acest caz voi incerca sa raspund printr-un exemplu personal si anume voi spune ca eu voi adopta in continuare strategia speculatorului pe piata din Ro pentru 2-3 actiuni, care se preteaza la asa ceva (pot spune ca una dintre ele este EBS) si voi combina cu piata externa, in prima faza pe piata FOREX mai mult ca sigur sideway pentru perechea EUR/USD, dar si perechea GBP/USD avand in vedere ca lira sterlina s-a depreciat foarte mult, iar in faza a doua pe piata de marfuri, in functie de oportunitatile oferite, probabil pe piata de petrol, care va avea o ascensiune in final.

Intrebari sunt si vor mai fi. Este bine ca inainte de a actiona in piata sa ne raspundem la ele si daca suntem stapani pe noi sa actionam cantarind daca se poate nu o data ci de mai multe ori decizia pe care dorim s-o luam. Nu trebuie sa uitam ca piata este in continuare BEAR, chiar daca unii spera ca aceasta sa fie in primul trimestru BULL.

Orice piata se misca in functie de perceptiile si asteptarile traderilor si investitorilor. Spre deosebire de pietele straine, deocamdata BVB este dominata de speculatori, iar investitorii sunt inca in asteptare. In fond este lupta dintre BEAR si BULL, iar BEAR se pare ca domina aceasta lupta, cel putin pe termen scurt.


In incheiere voi prezenta trei reguli UZUALE pentru a va proteja in anul 2009

1. Sa nu vindeti actiunile
2. Sa cumparati pe crestere si numai actiuni cu potential de crestere
3. Sa va diversificati portofoliul

Speak Your Mind

*