1.6 Raspunsuri la intrebarile viitorilor investitori

Capitolul nr. 1 ABC – Incepatori

Postat de TRAIAN pe data de 29 iulie 2010

Am primit de curand pe email un mesaj din partea unui cititor si care doreste sa afle cateva raspunsuri esentiale privind activitatea bursiera.

Asa cum i-am promis voi incerca sa dezvolt aceste subiecte/intrebari ce incearca sa defineasca mai mult cateva puncte de vedere diferite si care nu se doresc a fi si pe deplin acceptate. Normal este ca fiecare sa aiba propriul punct de vedere care nu trebuie sa fie neaparat pe placul interlocutorului.

IATA INTREBARILE :

1.Poate fi tradingul o solutie de salvare din saracie sau poate fi asemuit cu jocurile de noroc? Pe termen lung pierzi.

2.Care este randamentul mediu lunar sa zicem…si pe termen mai lung?…10, 20… 40% ? Cineva mi-a zis ca tranzactiile sunt mult mai profitabile decat dobanzile incasate dintr-un depozit bancar de pilda (cica-s “bani lenesi”).

3.As vrea sa deschid un cont la iforex, insa asistat de-un broker fiindca-s incepator. La acest capitol, mi-ai sugera cateva sfaturi?…despre primii pasi pentru a deveni “mic si umil investitor”.

4.Chiar si cu leverage de 1:100 exista riscul de a-ti spulbera contul ? Am inteles ca norocul detine o pondere neinsemnata (max.10%) … restul e informatie.
Informatia este mama intuitiei, zice un proverb…. Insa adeseori poti muri cu ea in mana.
Nu reprezinta totul.

Pana sa raspund la aceste intrebari, am primit la scurt timp un set de raspunsuri prin intermediul aceluiasi prieten oferite de un broker de la HB Invest.

Iata si aceste raspunsuri, de altfel interesante.
1.Riscul e cu mult mai mare de 10-20% .Tradingul e mai riscant decat pare.

2. Cca. 30 % din brokerii acestei tari sunt pe plus, restul pe minus. Mai mult de atat, majoritatea nu au scos nici un ban in ultimii 5 ani. Fizicamente. Ii tot plimbi chiar si 10 ani fara sa scoti nici de-o paine. Bagi, de exemplu in 2009 si scoti pentru prima data in 2017.

3.Bursa e pentru bogati, nicidecum pentru amarasteni. Se muta bani ani in sir. Pana iesi la pensie. Cand e prea tarziu

4.Un cont deschis de 100 euro ar fi un exercitiu util pentru a invata din greseli. Dar nicicum de a te salva din saracie. Aia ramane stana de piatra.

Nu-i asa ca aceste prime puncte de vedere te descumpanesc si te obliga la randul tau sa te intrebi daca brokerul in cauza isi facea meseria ca lumea, daca credea in ea sau pur si simplu si-a ales aceasta meserie numai pentru castigurile cu care a fost atras acum cativa ani.

Nu vreau sa fiu gresit inteles, nu am nimic cu brokerii in general, insa daca nu faci o meserie cu pasiune si placere tot timpul vei gasi scuze pentru nereusita sau daca vei cauta numai partea negativa nu vei reusi sa te ridici deasupra celorlalti, care intr-adevar PIERD.

Inainte de RASPUNSURI, pe care probabil le veti intui, doresc sa prezint cel putin doua principii care guverneaza succesul unui om, nu neaparat investitor, sa zicem al unui om de afaceri (in fond diferenta nu este mare – vorbim tot de capital vs profit, de o piata anume sau mai multe piete, de concurenta, plan de afaceri si sistem de investitii, dar mai ales de management – risk si bani).

PRIMUL PRINCIPIU DE BAZA : MASURA BANULUI
Bogatia a facut ca multe vieti si generatii la rand sa se lupte intre ele mai ales ca aceasta nu este infinita si nu ajunge pentru fiecare. In FOND ce inseamna sa fi bogat, desigur fara a se compara cu cea morala/sufleteasca inegalabila (cred ca unii stiu pilda cu bogatul si saracul Lazar, care a ajuns ficare unde a ajuns) ?

Definitia acesteia este data de fiecare si difera foarte mult de la om la om, insa masura ei este data de ONESTITATE si FILANTROPIE.

Curios lucru este ca cei mai bogati oameni sunt si cei mai mari filantropi, insa in intelesul proxim al cuvantului ar insemna ca un investitor filantrop sa ofere din prisosul sau si celor saraci pentru ca acestia sa nu sufere prea mult.

Daca te gandesti sa iei tot castigul pentru tine atunci demnitatea ta de om va avea de suferit in viitor mai ales in ceea ce priveste perceptia ta fata de “BOGATIE”.

Asa ca MASURA BANULUI pentru mine este atat cat iti trebuie pentru minimele nevoi fara a exagera si a face risipa obtinut intr-un timp rezonabil. Trebuie sa realizam ca o afacere se pune pe roate in minim 3-4 ani, adica investitia se recupereaza de abia in anul 4 sau 5 de munca SERIOASA. La bursa este in mare la fel.

In acest caz, un investitor poate ajunge la castiguri constante de abia dupa o munca asidua de cel putin 2-3 ani de zile fara a se limita numai la bursa autohtona saraca in alternative de castig in functie de evolutia factorilor decidenti.

AL DOILEA PRINCIPIU – SA AI PROFILUL UNUI CASTIGATOR
Viata este o competitie continua, in primul rand cu tine insuti pentru a-ti cunoaste limitele, inclusiv a dorintelor/scopurilor imediate sau pe termen mai lung si a le depasi, dar mai ales a-i cunoaste pe cei cu care intri in contact sau pe care de multe ori nici nu-i cunosti, dar esti nevoit sa le cunosti comportamentul. Comportamentul lor este un factor decisiv asupra celui personal.

Orice om de afaceri este constient sau ar trebui sa stie piata pe care se invarte, care este pozitia lui in cadrul acesteia, dar mai ales trebuie sa aiba o strategie pentru a castiga un loc/o cota a acesteia.

Asa este si pe bursa. Competitia nu este deloc usoara. Ea este continua si daca nu aplici tehnicile unui castigator adevarat atunci nu te poti situa in categoria acestora.

A te cunoaste pe TINE si daca sti sa-ti folosesti calitatile pentru a fi cu un pas inaintea celorlalti atunci ai inteles ca pentru a-ti atinge scopul trebuie sa muncesti continuu, trebuie sa fii alaturi de cei din aceasta categorie, sa mergi in pas cu ei. In FAPT sa muncesti cel putin de 2 ori mai mult decat masa generala.

Mai trebuie sa-ti cunosti slabiciunile si sa incerci sa le temperezi in fazele critice/extreme. Daca vei incerca sa le schimbi este posibil sa nu reusesti, insa a le diminua pana la valorile minime este calea cea mai rationala.

Exista multe profiluri de investitori de succes, unele sunt prezentate in carti, insa ele nu pot fi modele tocmai datorita particularitatii fiecarui investitor. Putem in schimb adapta metodele/tehnicile folosite de acestia pentru a ajunge invingatori.

Cele doua principii/gandiri trebuie sa mearga impreuna ca o simbioza. Acest lucru nu este deloc usor si putini se inhama la asa ceva. De aceea este mai usor sa spui ca investitia este un joc de noroc si s-o tratezi ca atare deoarece munca este mult mai usoara, in schimb riscurile sunt foarte mari si nici nu se pot masura exact.

Daca cel care a pus aceste intrebari va accepta aceste doua principii ca un mod corect si pragmantic de a investi atunci va accepta si raspunsurile de mai jos. In caz contrar poate fi orice raspuns la cele de mai sus, dar nu neaparat si universal valabil.

Am impartit acest studiu in 4 parti dupa numarul intrebarilor, la care voi incerca sa raspund in TIMP si argumentat.

1. Poate fi tradingul o solutie de salvare din saracie sau poate fi asemuit cu jocurile de noroc? Pe termen lung pierzi.

RASPUNS:
Tradingul SERIOS iti poate rezolva multe din dorintele/tintele propuse initial si rezonabil. Dupa mine, asa cum se prezinta bursa autohtona, tradingul nu-ti poate acoperi decat un castig suplimentar la cel de baza, mai ales ca disponibilitatile banesti sunt relativ mici pentru traderii individuali.

Nu sunt de acord cu termenul amarastean deoarece este o remarca de dispret fata de o categorie lipsita de resurse financiare suficiente si care nu are alta vina decat a existentei unei societati mult ramasa in urma, cu diferentieri grosolane si inechitabile privind plata salariului care asigura in mare masura si resursele financiare necesare pentru a fi investitor individual la bursa.

Exista investitori care au renuntat la alta afacere si isi asigura traiul din castigul la bursa, dar dupa ani buni de experienta sau studenti care tot de pe bursa isi platesc facultatea. In ambele variante acestia au avantajul ca sunt traderi pe pietele straine, care iti pot oferi multiple variante de castig constante.

Evit sa discut cand este vorba de a trata investitia pe bursa ca un joc de noroc, deoarece cursurile mele exprima sau cel putin incearca sa ofere suficiente motive/argumente pentru ca aceasta interpretare a oamenilor rau voitori sa dispara.

In fapt este unul dintre motivele pentru care mentin activ zi de zi acest site si un blog bursier. Daca exista macar o expresie de a mea care sa ne dirijeze la acest mod de a vedea lucrurile atunci degeaba atata munca.

Cei care gandesc ca investitia pe bursa este un joc de noroc aceia nu gandesc serios sa-si traiasca viata. Pentru ei este indiferent daca astazi merg la munca sau la bar ori daca astazi este ziua fiului lor sau a soacrei etc. Intr-un cuvant este un mod simplist de a-si explica nereusitele sau de a pune carul inaintea boilor, adica de a trata complet lipsit de responsabilitate o activitate foarte serioasa.

A astepta ca NOROCUL sa-ti bage banul in buzunar si sa fi la discretia lui este un comportament similar unui om hotarat sa piarda, caz in care intrebarea nu-si mai afla rostul pentru cineva hotarat sa castige pe bursa.

Chestia ca pe termen lung pierzi este interpretabila si tine mai mult de necunoasterea evolutiei bursiere pe o perioada mai mare de timp si in speta de evolutia ei ciclica. Desigur ca atunci cand investesti mai intai trebuie sa afli in ce pozitie esti fata de ciclul bursier. Daca investeti pe partea cu downtrend fata de maximele unui ciclu atunci o investitie pe TL este pierzatoare daca te incapatanezi s-o pastrezi si nu incerci sa faci hedge pe alta piata pentru a te proteja.

Piata iti pune la dispozitie toate instrumentele financiare pentru orice gen de evolutie a bursei (bull sau bear – asa cum este din 2007 incoace) insa nu-ti va spune si cum sa le combini/diferentiezi pentru a fi in castig tot timpul.

Investitia pe TL nu este chiar cea mai usoara alegere mai ales pe o piata BEAR seculara sau decadala ori de 30 ani. Degeaba incercam sa dam o alta conotatie unui gen de investitii daca nu stim cum si cand trebuie aplicata, iar acest aspect tine mult de experienta si cunoasterea fenomenului ISTORIC bursier nu de 1, 2 sau 5 ani ci de zeci de ani.

In acelasi timp cand una din pietele de capital urca alta piata contrarian coboara fiind direct influentata de prima, iar o investitie pe TL poate fi profitabila in al doilea caz.

Asa ca la prima intrebare coroborata cu cele 2 principii raspunsul este POZITIV conditionat, iar conditiile nu sunt deloc usoare si care exclud CLAR o mentalitate de HAZARD. Totodata investitia pe TL depinde de piata ca notiune a timpului (adica mai mare de 2-3 ani pentru actiuni) si succesul ei depinde de pozitionarea corecta fata de evolutia ciclica a acesteia si dinamicitatea ei.

(una era sa investesti pe TL in perioada 2003-2007 si gresit era pentru 2007-2010).

Comments

  1. Sunt total de acord cu raspunsul cat si cu varianta abordata.
    O investitie pe termen lung 2007 -2010 nu cred ca ar fi fost gresita in varianta in care BVB permintea short selling sau in varianta in care intrai pe bursele sau pietele financiare care permit asa ceva.
    Bineinteles, in cazul in care prevedeai recesiunea.

Speak Your Mind

*