1.2.1 De ce investitor sau ce este un investitor?

 Capitolul nr. 1 ABC – Incepatori

Postat de TRAIAN pe 12 iuoie 2010

Nu de multe ori mi s-a pus urmatoarea intrebare …. “Cum pot invata despre bursa cand nu stiu nimic mai mult despre ea decat ca se numeste bursa?”.

Pentru a fi investitor va trebui mai intai sa cunoastem ce este sau ce reprezinta locul unde imi voi desfasura activitatea in aceasta noua calitate – adica despre piata de capital. Din cele de mai jos se va vedea ca exista o mica deosebire intre bursa si piata de capital.

Despre piata de capital vom vorbi si la cursurile superioare (scoala generala, gimnaziala, insa la alte niveluri).
Deocamdata ne rezumam la cateva simple prezentari pentru a intelege mai bine noua lume in care dorim sa ne miscam.

CE ESTE PIATA DE CAPITAL?

In acest caz avem un investitor (1) – un om ce detine un capital (o suma de bani disponibili) si care doreste sa-l investeasca intr-un instrument financiar (2) detinut de un emitent (3) printr-un sistem de operare pus la dispozitie de un operator (4) – numit BURSA, prin contractul incheiat cu un INTERMEDIAR (5) (numit SSIF – societate de servicii de investitii financiare) si a caror activitate este reglementata de legi, regulamente, norme, coduri bursiere (6). Toata activitatea este supravegheata de o autoritate statala numita (ASF fost CNVM (7) – Autoritatea de Supraveghere Financiara fosta Comisia Nationala de Valori Mobiliare

Deci avem urmatoarele 7 elemente (componente de baza) ale domeniului nostru bursier : investitor, instrument de valoare mobiliara/instrument financiar, emitent, bursa ca operator de piata, intermediar sau societatea de brokeraj, coduri sau regulamente bursiere si CNVM – reglementatorul/supraveghetorul bursei.

Cu toate acestea vom interactiona si va trebui sa le cunoastem cadrul legal de functionare, precum si modul in care vom stabilii relatiile biunivoce.

Mai sunt si alte elemente in afara celor 7 deja citate, dar pentru inceput acestea sunt suficiente.

Asa cum s-a vazut o piata de capital ofera posibilitatea oricarui viitor sau actual investitor de a tranzactiona (cumpara/vinde) diverse instrumente financiare si de a obtine in PLUS sau a PIERDE unele sume de bani intr-o perioada de timp stabilita initial printr-un plan de afaceri care trebuie sa fie bine fundamentat.

CARE SUNT INSTRUMENTELE FINANCIARE?
Pasul doi este sa stim ca suntem oameni de afaceri cu anumite OBLIGATII si DREPTURI, care investim in instrumente financiare noi ale unor emitenti, cum ar fi :

– actiunile puse la dispozitie initial de societatile comerciale pe actiuni (emitentii) prin oferta publica primara si apoi listate pe bursa de valori din Bucuresti sau de oferta publica secundara cand deja emitentul este listat la bursa de actiuni;

– obligatiunile financiare emise in diferite scopuri investitionale cu scadenta scurta (3-5 ani) sau lunga (peste 10 ani) de : stat prin Ministerul Finantelor, primariile localitatilor sau societati corporatiste;

– titluri de stat emise de Ministerul Finantelor;

– contracte futures speculative sau cu acoperirea riscului – hedging pe actiuni, indici, marfuri, precum si options;

– marfuri (commodities);

– CFD – contracte prin diferenta pentru actiuni, indici, marfuri si sectoare fara a le detine efectiv;

– perechi valutare – FOREX, precum si tranzactii cu metale pretioase, care nu se face pe o piata anume centralizata – spot sau forward, etc.

CUM INVATAM TEORETIC CE ESTE PIATA DE CAPITAL?

Sunt mai multe metode si fiecare are importanta si relevanta ei, fara a se stabili niste prioritati anume, cel care le stabileste este viitorul investitor in functie de timpul rezervat si dorinta:

1. Din cartile de specialitate scrise de oamenii din sistem cu experienta.
Iata cateva exemple :

a) Ileana Vrejba – Primii pasi ca investitor la bursa, 2004, editura All Beck si reeditata cu corectii & adaugiri in 2007, de Editura: C.H. BeckColectia: Afaceri

ISBN13: 9789731151168 .

b) Carti pentru derivate – BMFMS-Sibex

c) Gabriela Anghelache – Piata de capital – Caracteristici, evolutii, tranzitii, 2004, editura Economica, tel. 021-2315577         021-2315577,               021-2107310         021-2107310

d) Ghid de investitii personale, Razvan Pasol, editia a II a, “kmarket.ro”, la care se poate face comanda direct de pe site-ul respectiv.

e) Petru Prunea, “Piata de capital intre fascinatie si rationalitate”, 2007, Editura Economica;

f) Petru Prunea “Piata de capital. Cronica provocarii riscului”, 2007, Editura Economica.

g) Gabriela Anghelache , “Reglementari actuale pe piata de capital”, 2005, Editura Economica

Mai multe date privind carti despre piata de capital din Romania se gasesc “AICI”. Pentru a invata un domeniu nou cum este piata de capital este nevoie de putin sacrificiu financiar, dar si de mult timp.

2. De pe site-urile “SSIF” care ofera suficiente informatii despre primii pasi ca investitori sau seminarii si webminarii de la “Asociatia Brokerilor”, de la BVB – care se poate descarca direct de pe site, al SSIF – Intercapital Invest, de la “Kmarket.ro”. Lista poate fi completata oricand si cu alte adrese.

3. Din legislatia in vigoare, regulamentele si codurile bursiere care se gasesc pe paginile institutiilor in cauza …

a) “CNVM”
b) “BVB”
c) “BMFMS”
d) “Asociatia brokerilor”
e) Legislatia specifica societatilor comerciale , Legea 31 din 1990 modificata si completata care poate fi gasita aici.

4. Direct de pe Internet folosind motoarele de cautare cunoscute pentru cuvinte noi descoperite sau neintelese

5. Din presa de specialitate (“Ziarul financiar”, “Capital”, Bursa, “Piata financiara” si emisiuni cu specific TV ( The Money Channel).

6. Din anumite bloguri scrise de investitori mai experimentati (dar aici mare atentie, sunt interpretari mai mult subiective).

7. Abonamente la buletinele informative ale SSIF-urilor care ofera asa ceva (“Puls Capital” – Kmarket, Prime transaction etc).

8. Consultanta si intrebari adresate specialistilor (ex. Kmarket)

CUM INTELEGEM PRACTIC O PIATA DE CAPITAL?

Dar toate aceste elemente teoretice nu-si gasesc clarificarea decat daca ele sunt confruntate si practic, iar in acest caz sunt mai multe mijloace la indemana, insa testul final ti-l ofera activitatea practica individuala propriu-zisa pe piata, tranzactionand direct:

1. Participarea in masura posibilitatilor la discutiile unui forum bursier
Exemple :“AGF”, ” Tradeville”, etc.

2. Discutii cu unii investitori cu experienta in piata de capital, fie rude, prieteni, colegi etc.

3. Participarea la seminariile, cursurile, targurile bursiere organizate de SSIF, Asociatia Brokerilor, BVB si BMFM Sibiu.

4. Antrenament pe un suport DEMO al unui SSIF la care trebuie sa ma inscriu in calitate de viitor client.

5. Tranzactii directe in piata actiunilor la inceput cu sume mici si in cunostiinta de cauza.

Pentru exemplificare cred ca este indicat sa aruncati o privire si la “Primii pasi ca investitor pe bursa” din Ghidul de fata, care completeaza cele de mai sus.

Comments

  1. ileana Vrejba says:

    va rog sa corectati si sa faceti referire la ULTIMA editie a cartii “Primii pasi ca investitor la bursa”, retiparita si re-editata cu corectii & adaugiri , editia 2007.

Speak Your Mind

*